Un Trandafir in Eden part 3

Marea învolburată gemea, spărgându-și valurile reci și pustii de stânci. Mergeam pe plajă, și la fiecare pas făcut, nisipul îmi cuprindea picioarele goale ca o mie de petale de flori, fine, dar dureros de înghețate. Vântul adia plăcut, mângâindu-mi fața, iar ochii îmi erau închiși, cu gândul departe, la frumusețea unor alte zile. Aceea era ultima pentru mine, eram hotărât. Aveam să îmi iau viața alături de ea, și dragostea noastră va renaște și va dăinui etern, ca și cea a lui Romeo și a Julietei. Aveam să murim ca doi îndrăgostiți, jertfindu-ne pentru frumoasa și grandioasa mare, pentru ca ea să ne binecuvânteze.

Am așteptat pe plajă, în liniște, venirea clipei în care îi voi admira frumusețea chipului și roșeața din obraji pentru ultima dată. Aveam să îi strâng mâna micuță și firavă într-a mea, apoi vom bea împreună din aceeași sticluță cu otravă, iar sufletele noastre se vor stinge împreună. Aveam obiectul morții noastre în buzunar, ascuns și sigilat cu grijă, pentru ca numai noi să putem privi lichidul cristalin înainte să ni se prelingă pe buze, cu gustul său amar și atât de melancolic.

I-am auzit vocea ca de înger strigându-mă, de undeva din spate, și m-am întors. I-am zărit silueta măruntă în depărtare, alergând pe plaja goală cu nisip auriu, cu părul roșu fluturand în vânt, ca o flacără. Îmi făcea cu mâna, zâmbind larg, bucuroasă, de parcă aceasta nu ar fi fost ultima ei seară. Ultimul ei amurg.

Ne-am lăsat trupurile să cadă în iarbă, ascunse printre flori, aducand unor fantasme ale nopții. Am privit-o înduioșat, încă nevenindu-mi să creadă că era acolo, lângă mine, pregătită să își dea viața. I-am strâns mâna albă la piept si am sărutat-o ușor pe frunte, apoi pe obraz, apropiindu-mi buzele gura ei. Respira din ce în ce mai greu și adânc, iar corpul îi tremura. Am gustat pentru ultima dată buzele ei dulci și suave, punând toată dragostea mea în acel sărut, apoi i-am repetat la ureche că o iubesc. A zâmbit, iar surâsul ei copilăresc și ochii negri, atât de triști, mă făceau să mă simt mizerabil. De ce noi ? De ce nu a fost posibilă aceasta iubire ? De ce ?

Când orologiul a bătut miezul nopții, m-am cufundat din nou cu privirea în ochii eu adânci, apoi mi-am apropiat buzele de gura sticluței mici și verzi, pregătit să înfrunt moartea și tot ceea ce urma după ea. Durere, suferință, bucurie sau fericire, în acel moment, toate îmi erau neînsemnate, căci eu eram împreună cu ea și nimic altceva nu mai conta.

Totul s-a întâmplat repede, nici eu nu stiu dacă a durat secunde, minute sau poate chiar ore. A fost o agonie mai profundă decât orice trăisem până atunci, o tristețe nemăsurabilă și o furie indescriptibilă. Am auzit pașii metalici ai gărzilor prea târziu, când acestea ajunseseră deja în grădină. Au smuls-o pe Scarlet din brațele mele și au dus-o cu forța în castel, dar ea continua să îmi strige numele.

Atunci a apărut Regele. De la depărtare, părea cel mai profund și solemn om din câte văzusei vreodată, dar în ochii lui se citea o cruditate mai presus decât orice. M-a privit plin de dispreț, stând drept în fața mea, de parcă i-ar fi fost milă de mine.

Nu îi vroiam mila sau compasiunea, aș fi vrut să mă sfâșie, să mă rupă în bucăți cu furie, de parcă aș fi fost o cârpă. Nu vroiam să mă privească așa, nu mă deranja furia, dar tristețea aceea a fost prea mult pentru ca eu sa îndur. Mi-am lăsat capul în jos, cu pumnul strâns și tremurând, printre firele de iarbă. Regele nu a făcut nimic, nici măcar nu m-a atins, dar li s-a adresat gărzilor cu o voce tristă, ca și cum s-ar fi resemnat.

–          Acest tânăr nu este un cetățean al țării noastre, prin urmare, nu este datoria mea să îl pedepsesc. Lăsați-l să plece, dar, mai înainte, amintiții că Scarlet, fiica Regelui Marii Britanii, este luată pentru luna următoare.