Spre Eden si inapoi in Infern part 3 [END]

Zilele treceau, vara era din ce in ce mai aproape. Eram mai mult ca fericit ca puteam in sfarsit sa scap de hainele groase si grele si sa imi imbrac tricourile atat de comode. Se parea ca pana acum retinuse si trupele pe care le ascultam, pentru ca stia de dinainte cu ce sunt ele imprimate.

–          Astazi e Metallica, imi spuse intr-una din zile, pe la inceputul lui iunie. Nu stiu cum rezisti numai in negru, nu ti-e cald ? Eu as muri de cald in locul tau.

Vorbea foarte mult si spunea tot ce ii trecea prin cap, era unul din lucrurile pe care le observasem la ea inca de la inceput. Parea proasta tocmai din aceasta cauza, dar daca ajungeai sa o cunosti mai bine, iti dadeau seama ca are o filosofie de viata foarte complexa si, chiar daca nu credea in Dumnezeu sau in Satana, credea in spirite, viata de apoi si mitologie.

–          De ce mi-ar fi cald ? Sunt abia douazeci de grade afara.

Mi-am aruncat ghiozdanul langa banca, ca de obicei, mi-am scos caietul si am inceput sa desenez. Eram un artist, asa cum ma numea ea, desi mie nu mi se parea ca am talent. Ea, in schimb, canta la pian si scria nuvele, juca teatrul vietii, schimband mastile pe cat de repede putea un om. Era inca un om.

–          Stii, Lucifer, esti exact asa cum mi-am imaginat un demon ca ar fi – frumos, foarte frumos, dar rau. Te-ai jucat cu mine in tot timpul asta si ai crezut ca eu nu stiu. Dar eu stiu. Si ma doare.

Ma surprindea perspicacitatea ei, dar era, intr-adevar, desteapta. Se comportase ca un copil naiv tot acel timp si nu se aratase in fata mea, dar stiuse ce faceam, chiar continuase jocul. Dar pentru mine, era mai mult decat un simplu joc de-a dragostea, era realitatea absolutului, lumea noastra, in care ea, muritoare, trebuia sa devina fiinta divina. Iar eu trebuia sa o fac sa devina a mea.

–          Stii, Lucifer, Michael mi-a oferit inima lui, dar eu am refuzat-o, pentru ca sunt prea corupta acum si nu vreau sa il corup si pe el. Nu cum ai facut tu cu mine.

Dar ce ii facusem eu ? O vroiam doar pentru mine, iar acest lucru putea sa schimbe vieti. Observasem de-a lungul timpului ca, orice as fi facut, oamenii din jurul meu erau afectati – baieti care ma urau, fete care ma iubeau, persoane care ma evitau, nimeni nu mai era la fel dupa ce ma cunostea. Iar ea, Lilith, „demonul din noapte”, se transformase treptat, devenind ceea ce era acum.

Absolutul era aproape, il simteam.

–          Dar tu ma ignori inca de cand ne-am cunoscut. Nu te-ai aratat niciodata in fata mea asa cum esti tu de fapt, mereu m-ai evitat. Nu stiu ce sa mai fac sa te uiti la mine. Vreau sa ma vezi.

Ii ascultam rugile si, cu fiecare cuvant pe care il rostea, inima imi ardea din ce in ce mai puternic. Imi hranea orgoliul, imi satisfacea setea de adorare, imi alimenta dorintele. Era fiinta perfecta, plina de defectele ei umane, inumane si divine, era facuta pentru mine.

–          Ce sa fac sa te uiti la mine ?

Am simtit cum ultimul strop s-a scurs in paharul meu si, plin pana la refuz, sufletul mi-a izbucnit intr-un tumult incontrolabil al interiorului. Se amestecau setea de putere, invidia fata de etern, dragostea pentru uman, aspiratiile catre divin, orgoliul, iubirea, controlul, amintirile, dorintele. Interiorul sufletului meu tremura de durere, de placerea acelui absolut al puterii, al dragostei, al ei, totul era prea mult pentru ca masca mea sa mai reziste.

M-am intors catre ea si, pentru prima data de cand ne cunoscusem, am privit-o sincer si am sorbit-o din priviri, plin de invidie pentru hainele, pentru incaltamintea, pentru lenjeria patului de acasa, pentru parintii ei, pentru toate acelea care o atinsesera in locul meu. Am privit-o neajutorat.

–          Fii a mea.

A fost singurul lucru pe care am mai putut sa il spun in cele din urma, singurele cuvinte.

–          Sunt deja.

Raiul disparea de sub ochii nostri, prelingandu-se ca nisipul dintr-o clepsidra. Era limitat in timp, Infernul nu. Acolo incepea eternitatea noastra.