Drumul spre Infern e pavat cu sentimente part 4 [END]

Am scris cu cerneala rosie, pentru a-i atrage atentia. Rosu este culoarea lui preferata, poate de aceea, sigur de aceea si-a vopsit parul rosu. Stau si ma intreb, oare a primit scrisoarea mea ? Poate ca in acest moment este cu ea si a si uitat ca i-am scris vreodata. Poate ca a si uitat ca exist. As vrea sa fi lasat macar o mica amprenta in viata lui, pentru ca el si-a scris destinul pe al meu.

Ajung in apartamentul lui Kate si deschid cu cheia care fusese odata a ei. Acum e la mine. E intuneric, aprind lumina din camera de zi si deschid geamul. Pervazul este lat, poti sa stai pe el si sa privesti afara, apartamentul se afla la etajul sase, deci vederea este superba. Incepe sa adie vantul, se face frig, perdelele sunt suflate inauntru. Cativa fulgi de nea se lasa pe pervaz.

Imi dau haina jos si mi-o pun in cuier, ma descalt si imi las valiza in hol. Las usa descuiata, ce rost are sa o mai inchid ? Oricum politia o va sparge pentru a intra si a vedea ce s-a intamplat. Nu are rost sa mai incui. Nu ma gandesc decat la Kate, probabil ca ii va fi dor de mine. Dar acolo unde ma duc eu, nu mai exista dor. Nu o sa mai am constiinta, o sa pot in sfarsit sa fiu libera si, cine stie, poate sa iubesc din nou.

Ma asez pe pervazul cel lat din camera de zi, cu picioarele atarnand in afara. A durat mult timp pana sa iau decizia asta, nici pana acum nu stiu daca fac ce trebuie sau nu, dar Alec a insemnat viata mea in totalitate, fara el sunt un nimeni. La fel cum eram inainte sa il cunosc.

Probabil Kate o sa planga. Urasc gandul ca o fac sa sufere, dar sunt sigura ca ar fi durut-o si mai mult sa ma vada in starea asta pentru tot restul vietii. Acum voi avea o eternitate la dispozitie, doar pentru mine.

Inspir aerul rece de iarna, inchid ochii si simt vantul cum imi vate cu putere in fata. Aud scartaitul usii de la intrare si pasi grabiti, care intra in camera. Nu vreau sa ma intorc, nu vreau sa vad pe nimeni acum, daca mor, vreau sa mor impacata. Nu vreau…

–          Layla, nu !

Vocea aceea atat de cunoscut o percep acum ca o realitate. Dar nu are cum sa fie decat un vis, acea persoana probabil ca este in alte locuri acum, cu alte persoane. Poate ca ei ii zambeste, cum mie nu mi-a zambit niciodata.

–          Nu comite prostia asta.

Tresar si ma intorc. Silueta inalta, cu par lung si rosu, sta in fata mea. Nu este un vis, este pura si crunta realitate. Ce face aici ? A venit sa vada cum imi dau ultima suflare ?

–          Layla…

Gafaie, ca si cum ar fi fugit. Nu are haina pe el, probabil ca si-a uitat-o acasa. O sa raceasca. Dar nu inteleg ce face aici, nu avea cum sa stie. I-am dat de inteles in scrisoare, dar… Scrisoarea ! Probabil ca a citit-o. A citit-o !

–          Vino.

Vocea lui o aud si rasuna in urechile mele mai blanda ca niciodata. Respira sacadat, probabil ca a alergat. Ochii lui tradeaza o expresie pe care nu am mai vazut-o inainte, ii aud inima cum ii bate cu putere in linistea apartamentului aproape gol. Pare speriat, face ochii mari si ma priveste temator. Intinde mana catre mine si o ofera pe a lui. Din nou.

–          Layla, te rog, nu.

Imi vorbeste atat de bland, cum nu a fost niciodata. Este acesta intr-adevar Alec al meu ? Dar el nu are sentimente, lui nu ii pasa de mine, de ce ar veni aici tocmai acum ca sa ma salveze ?

–          Layla, daca intr-adevar ma iubesti…

–          Ti-am spus deja ca da ! il intrerup eu.

Incep sa rasuflu greu, aerul e din ce in ce mai rece si scot aburi pe gura.

–          Atunci nu face asta. Pentru mine.

Sunt confuza. Ochii lui tradeaza compasiune, il privesc si incep din nou sa tremur, ca odinioara. Vreau sa sar, dar imi este prea frica. Se apropie de mine cu pasi marunti, atent, ma prinde de mana si ma trage in camera. Cad pe podea si raman acolo, nu am curajul sa il privesc in ochi. Se ridica si inchide geamul, fuge in hol si imi ia haina din cuier si o pune pe spatele meu.

–          Layla…

Ma strange in brate cum nu a facut niciodata inainte. Pielea lui nu mai e rece ca odinioara, raspandeste caldura, incep sa plang si imi sprijina capul de umarul lui, apoi ma mangaie pe par si imi saruta crestetul capului. Am innebunit cumva ? Probabil ca sunt moarta, Alec nu ar face niciodata asa ceva.

Dar totusi, parfumul, vocea, mainile rigide, sarutarea flamanda si fierbinte, toate sunt ale lui Alec, nu visez, nu sunt moarta, e cruda realitate. De ce ?

–          Imi pare rau, asa sunt eu. Nu ma exteriorizez.

Dau din cap, aproband ce spune. Continui sa suspin, imi ridica privirea spre el si se uita in ochii mei, apoi ma saruta din nou si, in timp ce ma incalzesc treptat si incep sa respir cat de normal se poate in prezenta lui, ma strange in brate cu putere, ca si cum nu ar vrea sa imi dea drumul niciodata.

–          Nu vreau sa te pierd, Layla. Niciodata.

Incep sa ii ravasesc parul cu degetele mele inghetate, il sarut pe buze, pe obraz, pe gat, ma strange in brate si, pentru a mia oara de cand il cunosc, am impresia ca trupurile noastre se modeleaza unul pe altul ca plastilina, formand un intreg perfect. Sunt ametita si singurul lucru pe care il disting in jur este chipul lui. De aceasta data, nu se mai uita prin mine, il vad cum ma priveste si stiu ca imaginea reflectata in ochii lui este a mea. Adorm in bratele lui, dar inainte sa ma las purtata de realitatea umana, o soapta imi trece pe la ureche. Sa fie vis sau realitate ?

–          Te-am iubit din prima clipa, Layla.