Drumul spre Infern e pavat cu sentimente part 1

Nu voi uita niciodata acea zi, pentru ca aceea a fost ziua in care roata destinului meu s-a intors cu susul in jos, iar eu am incetat sa fiu persoana pe care o cunosteam atat de bine si pe care o numeam, plina de afectiune, “eu”.

Era un sfarsit de iarna aprig, ca si acesta. Doar ca de aceasta data, zapada nu mai cade cu fulgi mari din cer, norii nu cern troiene. Atunci doar ploua. Era o vreme linistita, surprinzatoare pentru lunile de februarie pe care le stiam eu. Ca si astazi, calatoream cu trenul dinspre Bath catre Londra, pentru a o vizita pe Kate, prietena mea cea mai buna, care se mutase acolo pentru primul an de facultate. Eu mai aveam cateva luni pana sa termin liceul si eram foarte incantata de capitala suprapopulata, zgomotoasa si atat de diferita de orasul meu natal.

Kate ma astepta la apartamentul ei inchiriat cu gogosi calde si ciocolata, asa cum mancam impreuna cand eram mici. Mereu ne certam cine sa o ia pe ultima caci, nu stiu din ce motiv, mama facea mereu un numar impar de gogosi. Acum ca stau sa ma uit inapoi, imi vine sa rad. Niciodata nu ne-a trecut prin cap sa rupem in jumatate ultima gogoasa.

Tocmai din acest motiv, Kate facea mereu un numar par de gogosi, in general zece, pentru ca niciuna dintre noi nu putea sa manance mai mult de cinci gogosi, care insemnau un surplus imens de calorii fata de dieta noastra zilnica, nu prea controlata nici ea, de altfel. Mancam tot ce pofteam. Nu ma puteam abtine atunci cand treceam pe langa o patiserie si imi cumparam mereu un corn cu ciocolata, nu mai vorbesc de zilele in care treceam pe langa gelateria de langa blocul unde statea profesoara mea de meditatii, atunci imi cumparam inghetata fara sa ma gandesc a doua oara.

Cum spuneam, acea zi ploioasa si linistita de toamna a fost una care mi-a marcat viitorul in cel mai straniu mod posibil, caci in momentul in care un tanar sub treizeci de ani s-a asezat langa mine in tren, nici nu am realizat ca acesta va deveni cheia catre viata mea din prezent.

Numele lui era Christopher, din cate auzisem din convorbirile lui telefonice, care nu fusesera nici in numar foarte mic. Era inalt si brunet, bine facut, imbracat in haine de strada, o camasa cu maneca scurta si o pereche neagra de jeansi. Nu parea sa aiba prea mult bagaj, doar o geanta de Notebook plina ochi cu foi si schite. Din  cate stiam eu despre lumea in care traiam, desenele pareau schitele de la o casa, sau cel putin asa imi parea mie cubul acela deformat plin de mazgalituri si linii duse peste tot imprejur. Era un obiect bizar, afara din lumea in care traiam eu la vremea aceea.

Trenul a ajuns in scurt timp in Londra. Spun „scurt”, deoarece fusesem prea absorbita de conversatiile atat de interesante ale lui Christopher, incat nici nu imi dadusem seama cum zburasera orele. Cand in sfarsit eram pe peron, cu bagajul voluminos si geanta cu tinte, specifica unei tinere nonconformiste, privii in jur, incercand sa imi dau seama incotro sa ma duc. Gasii intrarea la metrou mai repede decat ma asteptam, dar eram incantata ca incepeam sa cunosc locurile prin Londra. Trebuia sa recunosc, abia asteptam sa vin la facultate in marele oras.

La Kate acasa mai fusesem de cateva ori, deci stiam cum sa ajung. Era urat afara, ploua de cateva zile incontinuu, iar eu, inteligenta cum eram la vremea aceea, uitasem sa imi iau o umbrela cu mine. Deci pana cand am ajuns la apartamentul cu doua camere pe care prietena mea il inchiriase, m-am udat din cap pana in picioare, dar eram fericita ca lucrurile mele erau in siguranta sub acoperisul cu mai multe straturi al valizei.

–          Layla, ce naiba ti s-a intamplat ? a exclamat Kate de indata ce mi-a deschis usa si a descoperit ca pe pragul ei statea o tanara din care curgea apa la propriu.

–          Am uitat umbrela acasa, am zambit eu, parca cerandu-mi iertare.

M-a imbratisat cat de puternic putea si m-a poftit inauntru. Intr-adevar, imi fusese atat de dor de ea, nu imi dadusem seama de asta pana cand nu o vazusem in fata mea, cu privirea cea mai ingrijorata pe care o putea avea. M-a bagat direct in dus si, asa cum obisnuiam cand eram mici, a stat tot timpul langa mine si am ras impreuna, una de alta, depanand amintiri. Eram atat de fericita sa o vad !

–          In dulapul meu gasesti un halat, pune-l pe tine si vino sa mancam ! striga Kate din bucatarie, in timp ce pregatea cina intarziata, caci era deja zece seara.

Camera ei era cea mare dintre cele doua, cu pat dublu pe care il ocupa doar pe jumatate, caci ii placea sa se ghemuiasca aproape de perete. De fapt, ar mai fi putut sa doarma inca doua persoane inghesuite langa ea. M-am indreptat direct catre dulapul cel mare cu usa glisanta, pe care se afla o oglinda. Lui Kate ii placea sa se uite in oglinda mereu, pentru a verifica daca ii sta parul cum trebuie sau daca s-a machiat bine.

–          Mancarea e gata ! a strigat din nou din bucatarie, dar, de aceasta data, eu nu am mai auzit-o.

Stateam in fata dulapului, cu usa deschisa, si priveam intr-un punct fix, ca o statuie. Cel putin asa m-a gasit Kate cand a intrat in camera, dar nu a parut deloc surprinsa de reactia mea. In dulap de aflau si haine de barbat.

–          Layla, vroiam sa iti spun la cina, dar… Prietenul meu s-a mutat cu mine. Stii, ti-am povestit de tipul ala pe care l-am cunoscut la petrecerea de ziua lui Emily, la care nu ai putut sa vii. Relatia a devenit destul de serioasa.

M-am intors catre ea cu o privire indurerata si am inceput sa plans. Expresia calda a lui Kate s-a schimbat brusc si a sarit catre mine sa ma imbratiseze. Ma bucuram pentru ea, nu puteam sa spun ca nu. Avusese intotdeauna dificultati in a gasi baiatul potrivit pentru ea, iar acum ca era fericita alaturi de cineva, cine eram eu sa nu o sustin ?

Ma durea insa ca nu imi spusese nimic despre el, ma facea sa imi dau seama cat de mult ne-am distantat de cand a plecat la Londra. Si era ceva ce eu nu puteam permite sa se intample.

–          Imi pare rau, spuse ea, incercand sa ma imbuneze si sa ma faca sa imi revin.

–          Nu, mie imi pare rau.

Imi stersai lacrimile de pe fata si ii zambii cum putui eu mai bine, incercand sa o asigur ca totul era in regula acum.

–          De ce nu mi-ai spus mai devreme, abia astept sa il cunosc !

–          Nu o sa astepti prea mult, chicoti ea. A plecat acum trei zile la parintii lui sa il ia pe fratele lui mai mic in Londra. Se intoarce asta-seara.

Am inceput sa chicotesc si eu, ca un complice, dandu-mi seama de informatia care tocmai imi fusese livrata. Dar acel lucru nu putea insemna decat ca iubitul celei mai bune prietene ale mele si fratele lui mai mic aveau sa apara din moment in moment, iar eu eram imbracata doar intr-un prosop, cu parul ud. Trebuia sa ma grabesc.

Eram destul de rapida, asa ca in douazeci de minute mi-am uscat parul, am imbracat o pereche de blugi rosii si un tricou negru cu o acadea imprimata pe el si m-am grabit sa o ajut pe Kate sa puna masa. Usa nu a sunat, contrar asteptarilor mele, dar nu am fost nici surprinsa cand un barbat a descuiat usa de la intrare cu cheia proprie. Ceea ce m-a lasat cu gura cascata a fost identitatea persoanei care a intrat in bucatarie si s-a dus direct la Kate sa o sarute.

–          Christopher ! am strigat eu, indreptand degetul aratator catre el, cu o privire de om socat.

Dar mi-am dat seama abia mai apoi ca ceea ce era mai straniu decat identitatea prietenului lui Kate era chiar faptul ca eu ii stiam numele de dinainte sa il fi cunoscut.

–          Hey ! Tu esti tipa langa care am stat in tren ! a zis el, zambidnu-mi.

Era, intr-adevar, de treaba, mi-am spus eu, fericita ca am scapat de interogatoriu. Si, din fericire, niciunul dintre ei nu a observat gafa pe care tocmai o facusem, de care am uitat si eu imediat ce probabil fratele mai mic al lui Christopher a intrat pe usa.

Era un baiat inalt, cu parul lung, drept si roscat, purta o haina de piele neagra si lunga si avea cea mai indiferenta expresie pe care o vazusem vreodata. Ochii lui verzi priveau imprejur de parca nimic nu il interesa, ci pur si simplu vroia sa vada unde a ajuns. Parca era plictisit de viata de la o varsta prea frageda, dar si eu eram intr-o situatie destul de asemanatoare, deci nu puteam sa il judec.

Am dat mana cu el si nu am putut sa nu observ cat de alba era pielea lui si ce degete lungi, ca de pianist, le infasurau pe ale mele intr-o stramtoare rece si rigida.

–          El este fratele meu mai mic, Alec. Este ultimul an de liceu, ca si tine, din cate mi-a spus Kate.

Chris, asa cum am primit indicatii sa il strig, mi l-a prezentat pe Alec in cel mai degajat mod posibil si ma bucura foarte mult sa aflu ca iubitul prietenei mele stia despre mine.

Numele lui era Alec. Insemna „luptator”, din cate stiam eu, desi aspectul lui general il facea sa para mai degraba omul care se uita decat cel care ia parte la lupta. Totusi, prin misterul pe care il invaluia, mi se parea extrem de atragator.

Ne-am asezat cu totii la masa si, in scurt timp, cina disparu, la fel si vinul rosu pe care il pregatise Kate pentru aceasta adunare „de familie”, asa cum o numeam eu. Ma simteam foarte bine, tocmai o revazusem pe prietena mea cea mai buna, ii cunoscusem prietenul nu care se parea ca am multe in comun si cu care ma intelegeam de minune si, ca totul ca fie perfect, avea un frate mai mic ce trezea in mine o atractie neobisnuita. Imi placea misterul.