Ingeri part 1

Undeva, pe culmile înalte ale munților, unde norii plutesc vioi şi acoperă bolta albastră, Cerul se îmbină cu Pământul acolo unde se află Raiul. Acolo Îngerii îşi fac veacul şi îşi duc viața eternă, îşi flutură aripile strălucitoare şi albe şi se îndreaptă spre lumea muritorilor pentru a-i apăra pe cei care au nevoie de ei.

Printre milionul de nori albi şi pufoşi ce străjuiesc locurile de odihnă ale Îngerilor, se află unul mai ciudat decât toate. În mulțimea de vată de zahăr albă ce pluteşte în Rai se află una de culoare roşie, fără intrare, fără ieşire. Înăuntru se află unul dintre cei mai trişti făcători de bine, unul dintre aceia care au păcătuit şi au fost alungați din lumea aceea magică, plină de vise. Acel Înger stă degeaba şi îşi îneacă amarul pe podeaua rece şi umedă, plina de sânge, căci odată ce şi-a încălcat misiunea veşnică şi a făcut rău, nu mai există cale de întoarcere.

Acel Înger stătea pur şi simplu acolo, într-unul dintre colțişoarele întunecate ale camerei lui. Îngerii nu plâng, Îngerii nu suferă, ei nu mai primesc o a doua şansă. Ei nu se rănesc, ei nu au sânge care sa curgă, ei nu trăiesc. Nu au inimă..

Athvor este unul dintre acei Îngeri care au căzut în păcat şi nu şi-au îndeplinit misiunea cum trebuie, este unul dintre cei exilați. Nu a reuşit să îndeplinească misiunea sacră ce i-a fost încredințată de însuşi Vocea Divina. Nu a putut să facă față tentației de a deveni rău şi, astfel, a păcătuit. A fost scos din rândul Îngerilor şi închis în norul său, acolo unde numai el domnea şi numai el comanda. I-au fost luate puterile binefăcătoare şi libertatea, a fost exilat şi respins de semenii săi, a fost batjocorit şi bătut, dar ştia că asta se va intâmpla.

*Flashback*

Misiunea unui Înger este sacră, lui îi este dat un om în grijă şi trebuie să îl protejeze şi să îl supravegheze până în momentul în care soseşte timpul ca acesta să îşi lase trupul şi viața omenească şi să se alăture spiritelor libere ce pe parcursul vieții le numesc Fantome. Dacă Îngerul nu îşi îndeplineşte misiunea cu succes, el este exilat şi închis pentru ca în viitor să nu mai lase să se întâmple ceea ce s-a întâmplat.

E linişte, probabil miezul nopții căci nicicând oraşul duce lipsă de voci nervoase, agitate sau de sunetul strident al claxonului unei maşini. Dar acum nu, este linişte. Un semafor încă îşi plimbă culorile pe ochiurile de sticlă, în timp ce pe stradă nu circulă nicio maşină.

Un sunet ascuțit sparge tăcerea apăsătoare a nopții, o lovitură puternică o urmează, apoi câteva voci neliniştite. Un şofer băut tocmai a lovit o femeie, de aşteptat prin capitală. Dar ceea ce este curios este faptul că femeia nu a fost salvată de un Înger, iar ceea ce este şi mai curios este faptul că Îngerul era acolo, privind toată scena.

Se mai întâmplă ca un Înger să privească scena morții persoanei pe care trebuie să o protejeze cu indiferență, dar niciodată nu s-a mai întâlnit unul ca şi Athvor, care să se uite cum maşina cea mare si albă loveşte biata femeie, iar un zâmbet larg, diavolesc, urmat de un râset prelung însoțesc focul bucuriei din privirile lui. Nu, niciodată de la Crearea Lumii un Înger s-a bucurat de moartea cuiva.

*End of Flashback*

El a fost singurul care a păcătuit plin de dorință şi şi-a ispăşit pedeapsa încarcerării fără regrete. Da, el nu regreta nimic din ceea ce a făcut, nu îi părea rău. De ce ? Poate pentru ca era posedat, aşa cum spuneau unii, dar adevărul era că Athvor nu fusese posedat de niciun spirit malefic, fusese îndemnat de inima sa neagră şi de răutate să comită acea greşeală.

Camera era întunecată, la fel ca şi inima sa, era goală, la fel ca şi sufletul său. Dar lumina… De unde vine ea ?

Vocea Divină este caldă, Vocea Divină este blândă, plină de binevoință. S-ar zice că în situația lui Athvor ar fi trebuit să fie mânioasă, dar nu, era la fel ca şi întotdeauna. Norul întunecat se deschise, iar Cerul alb şi strălucitor se întinse sub ochii băiatului. Işi ridică privirea, dar fu orbit de valurile de lumină. Nu vedea nimic, dar auzea acea voce melodioasă ca şi cum i-ar fi şoptit în ureche.

–          Athvor, Fiu păcătos, cu inimă necurată şi plină de răutate, nu regreți ceea ce ai făcut, şi nici nu vei regreta vreodată. Dacă cineva ştie acest lucru, atunci Eu îl ştiu. Dar şi pentru tine mai există o speranță…

Cerul se despică în două părți, lăsând golul dintre Lumea Cerească şi Pământ să devină din ce în ce mai mare. Ce se întâmplase ? Nu ştia, dar putea să simtă aerul rece şi cald cum îi brăzdează chipul, dar putea simți şi durerea apăsătoare ce îi inunda corpul. Îl durea spatele, îl dureau muşchii, îl durea totul, iar aripile odată albe şi strălucitoare acum se înnegreau, căpătau o culoare închisă, ca şi smoala. Cădea.

Durerea era insuportabilă, dar în minte nu avea decât ultimele cuvinte ale Vocii Divine, îndemnul să meargă între Rai şi Infern, pe Pământ, şi să îşi găsească o inimă nouă, una pură, curată. Atunci când va obține inima unui muritor bun, unui muritor cu suflet de Înger, se va putea întoarce în Rai şi va deveni din nou luminos.