Niciodata nu ninge part 1

Pe malul Dunării, aproape de vărsarea ei în mare, se află un orășel cunoscut pentru faptul că temperaturile aici sunt tot timpul pozitive, deci, chiar și iarna, doar plouă. Legendele locale spun că orășelul ar fi blestemat pentru păcatele comise în trecut de locuitori și acum nu mai ninge deloc. După mine, toate acestea sunt pure minciuni și invenții, iar fenomenul se datorează doar climei.

Aici, în acest orășel ieșit din comun, m-am născut eu. Aici am început liceul și chiar aici l-am cunoscut pe el, persoana care va juca un rol foarte important în anii adolescenței mele.

Era de aceeași vârstă cu mine, s-a transferat la noi în clasă în semestrul al doilea din clasa a zecea dintr-un alt orășel apropiat, pentru că familia lui lucra aici. Mi s-a prezentat simplu ca L. și, deși știam numele de familie, nu i-am dat niciodată de înțeles că m-am interesat în legătură cu trecutul lui.

– Am auzit că aici nu ninge niciodată, mi-a spus el într-o zi de primăvară, în timp ce stăteam amandoi pe o bancă în parc și ne bucuram de soare și de căldură.

– Toate sunt numai minciuni, aici ninge tot timpul, i-am răspuns eu, conștientă că L. aflase de legendele locale.

M-a privit și mi-a zâmbit, apoi s-a ridicat și a vrut să plece spre casă.

– Vii ? Îți fac cinste cu înghețată.

Am devenit cei mai buni prieteni dupa doar cateva luni, i-am povestit tot ce se putea despre mine, omițând, însă, partea în care eu mă îndrăgosteam de el. L., la rândul lui, mi-a povestit despre locul unde s-a născut, copilăria, prietenii săi pe care, însă, a trebuit să îi părăsească. Simțeam că îl cunosc atât de bine, încât puteam să îi prezic și vorbele. Cu toate acestea, un singur lucru nu voiam să știu.

Numele ei era M., era boboacă în același liceu cu noi și L. pusese ochii pe ea încă de la început. Nu se exprimase niciodată clar că este interesat să o cunoască mai bine, dar și el știa că eu intuisem bine sentimentele pe care le avea.

Partea cea mai proastă, însă, nu era faptul că prietenul meu cel mai bun, de care eram eu îndrăgostită, voia să iasă cu altă fată, ci chiar identitatea acelei fete. M. era sora mea mai mică.

De multe ori în decursul acelor luni m-am gândit că L. era atât de apropiat mie doar pentru că voia să afle mai multe despre M. și poate chiar să îmi ceară o favoare. Însă ajunsesem să îl cunosc mai bine de atât și, atunci când gândul îmi străbătea mintea, îl respingeam imediat, rușinată.

– L., nu ai vrea să vii la noi sâmbătă să facem proiectul la engleză ?

Invitația mea ar fi putut părea banală într-o situație diferită, dar eu eram conștientă că, prin a-l invita la mine acasă, favorizam întâlnirea lui cu M.. Surprinzător, însă, deși îi priveam cu tristețe cum conversau, simțeam, înăuntrul meu, că fac ce trebuie. Strălucirea si bucuria din ochii lui atunci când o privea nu se compara cu nimic, era neprețuită.