Drumul spre Infern e pavat cu sentimente part 2

Alec a dat la aceeasi facultate ca si mine, deci in mai putin de un an  de cand il cunoscusem, eram amandoi studenti in anul intai la Conservator. Dupa cum ma asteptam, degetele lui trebuia sa fie ale unui pianist, si inca unul talentat. Cat despre mine, pianul era cel de-al doilea instrument pe care il studiam. Imi placea sa cant la flaut, ma facea mereu sa ma simt ca intr-o lume fermecata, in care zanele si spiridusii se intalneau la tot pasul. Nu am putut sa renunt la el, tocmai de aceea m-am decis ca vreau sa cant pentru tot restul vietii.

Kate si Chris aveau un apartament cu doua camere inchiriat impreuna, dar cea de-a doua camera era mai mult un birou si nu avea decat o canapea extensibila, dar pe care nu se putea dormi mai mult de o saptamana pentru ca era incomoda. Insa cei doi ne-au sugerat mie si lui Alec sa inchiriem un apartament impreuna pentru ca am fi iesit mai ieftin si aveam avantajul aceleiasi facultati si a faptului ca ne cunosteam. In plus, niciunul dintre noi nu suportam strainii si, aparent, ne placea aceeasi muzica. Deci, erau mai multe puncte „pro colegi de apartament” decat „contra”.

Mergeam impreuna la facultate, dar eu faceam de obicei conversatiile. El statea si asculta parca neinteresat, dar din cand in cand punea intrebari in legatura cu ce ii povesteam si imi dadeam seama ca, in ciuda aparentelor, chiar ma asculta. Eu faceam de mancare dimineata si seara, iar in timpul zilei mancam in campus, la cantina. Alec se ocupa mai mult de treburile casei, sters praful, dus gunoiul, aspirat. Plateam impreuna chiria, amandoi aveam un serviciu part-time, eu lucram la o cafenea, iar el livra pizza. Imparteam treburile in casa si era foarte bine, pentru ca plateam mai putin si fiecare avea camera lui. Niciunul nu statea mult la baie si, cu exceptia muzicii asupra careia cadeam de comun acord aproape intotdeauna, in casa eram linistiti, de parca apartamentul era gol.

Intr-o seara de noiembrie, in timp ce luam cina impreuna si, ca de obicei, eu povesteam ceva si el parea ca asculta, m-am oprit brusc si mi-am oprit privirea asupra lui. Ii memorasem fiecare trasatura a chipului, cum ii stateau suvitele de par dimineata, obiceiurile, ma trezeam uneori holbandu-ma la el fara niciun motiv, dar el nu parea sa observe.

De aceasta data, insa, a sesizat ca taceam si a ridicat privirea catre mine, oprindu-se din mancat.

–          De ce te-ai oprit ? m-a intrebat calm, cu o privire intre inocenta si indiferenta. Ce s-a intamplat dupa ?

L-am privit fix si, pentru a mia oara de cand il cunoscusem, m-am pierdut in ochii lui. Era atat de diferit fata de toti baietii pe care ii cunoscusem vreodata si cu siguranta fata de cei cu care iesisem in liceu. De fapt, daca stateam si ma gandeam bine, inca de cand il cunoscusem, nu mai avusesem niciun prieten si nu ma gandisem la niciun altul in afara de el. De multe ori in timpul adolescentei mele crezusem ca sunt indragostita, dar niciodata inainte nu simtisem asa ceva pentru cineva. Ma mintisem singura, abia acum iubeam pentru prima data.

–          Alec, am rupt eu tacerea.

S-a uitat la mine intrebator, asteptand sa continui. Iar eu parca vroiam doar sa trag de timp, simteam ca nu pot sa dau glas gandurilor mele, erau interzise lumii reale. Si totusi…

–          Tu nu ai prietena.

–          Nu, spuse el simplu si sec.

–          Iar eu nu ma vad cu nimeni acum. Ce-ai fi daca ai iesi cu mine ?

A inteles imediat ce vroiam sa spun si a acceptat mai repede decat credeam. In momentul in care l-am auzit rostit „da”, inima a inceput sa imi bata nebuneste, iar mainile sa imi tremure. Nu m-am gandit niciodata ce s-ar intampla daca ar spune altceva decat „nu”.

Atingerea lui era la fel de rece ca pielea de pe maini, dar sarutul lui era cald si plin de pasiune, un sarut flamand, cuprins de frenezia momentului. Era pianist, avea degete dibace si stia cum sa le foloseasca si, de fiecare data cand racoarea trupului sau il atingea pe al meu fierbinte, eram invaluita de o multime de senzatii noi, necunoscute mie pana atunci. Ma ducea pe cele mai inalte culmi si ma facea sa cunosc lumi neexplorate inainte. Dar el, cel care imi oferea mie acea placere imbatatoare, isi pastra expresia indiferenta, parca privea prin mine de fiecare data. Si de fiecare data infigea un cutit mai adanc in pieptul meu.

Cand am inceput al doilea an de facultate, ne-a fost atribuita o tema comuna, astfel petreceam acum tot timpul impreuna. Chiar daca dormeam in aceeasi camera, am pastrat apartamentul cu doua camere, pentru ca atunci cand aveam treaba, sa putem sa ne departam unul de altul si sa rezolvam problemele fara a ne fi distrasa atentia. Acum ca stau si ma gandesc, eu eram atat de fericita, incat nici nu observam ca, desi Alec era mereu atent la ce spun si ma atingea ori de cate ori putea, nu imi zambea niciodata.

Era tacut de felul lui, dar nu ascundea ceva in mod special. Daca aveam intrebari iin legatura cu trecutul lui sau cu persoana care era in acel moment, trebuia doar sa i le pun, iar el imi raspundea. Era sincer in aceasta privinta si, desi stiam ca imi va raspunde cu aceeasi sinceritate daca l-as fi intrebat ce simte pentru mine, nu puteam sa ma conving sa deschid aceasta discutie.

Intr-un dintre serile pe care le-am petrecut impreuna, cred ca era chiar aniversarea de un an de cand ne cunoscusem, stateam in pat si ma uitam la tavanul alb, pe care il priveam ori de cate ori eram nelinistita sau ma macina ceva. Era cald in apartament si, ca de obicei, dormeam amandoi cu doar o plapuma subtire si pufoasa acoperindu-ne, fara alte haine.

M-am intors si l-am privit, era intors cu spatele, iar suvitele rosii de par i se prelingeau pe umeri, pe spate, rebele, asa cum le stiam mereu. Sudoarea i se prelingea pe gat si inca respira sacadat, acestea erau singurele reactii ale sale care imi dadeau de inteles ca nu ii sunt indiferenta, cel putin ca femeie.

–          Alec.

–          Mmm..?

A reactionat imediat, semn ca nu adormise repede, ca de obicei. Stiam ce vroiam sa spun, nu il strigasem doar pentru a ma asigura ca nu doarme. De ceva timp ma tot rugam de mine insami sa fiu in stare sa rostesc acele doua cuvinte, acea propozitie simpla si, totusi, atat de greu de explicat.

–          Te iubesc.

El nu a spus nimic, s-a asternut o tacere solemna, care ma apasa pe piept, respiram din ce in ce mai greu. Ca si intr-o criza de astm. M-am gandit la un moment dat ca adormise inainte sa poata sa ma auda, dar imi aminteam perfect cum in momentul in care i-am spus ce simteam, respiratia zgomotoasa si sacadata s-a oprit brusc, apoi a inceput sa expire normal. Era o reactie normala pentru un om luat prin surprindere. Dar puteam sa spun ca Alec era normal in vreun fel ?

Timpul trecea din ce in ce mai repede, clipele petrecute alaturi de el erau ca un Paradis, cel putin asa le spuneam tuturor atunci cand eram intrebata cum ne mai merge. Tuturor, in afara de Kate, evident. Ea stia cat de mult ma macina gandul ca lui Alec nu ii pasa de mine chiar deloc, ci ii sunt pur si simplu o unealta de pierdere a timpului si scuza perfecta pentru a fi lasat in pace de alte fete.

Kate stia ca Paradisul din aparenta era, de fapt, un Infern. Iar eu stiam ca, indragostindu-ma, facusem cea mai mare greseala a vietii mele. Cu cat simteam mai multe, cu atat ma apropiam de portile Iadului. Caldura era din ce in ce mai mare, parfumul iti sucea mintile, gustul dulce-amarui te ispitea, dar toate erau menite sa ma distruga. Si asta se si intampla.